Decizie explozivă a CCR: șefii Parchetelor și instanțelor, OBLIGAȚI să se prezinte la comisiile de anchetă parlamentară

Decizie explozivă a CCR: șefii Parchetelor și instanțelor, OBLIGAȚI să se prezinte la comisiile de anchetă parlamentară
Publicat: 22/06/2017, 09:12

Judecătorii nu o menționează explicit pe șefa DNA, în enumerarea cu „titlu exemplificativ” pe care o fac, lăsând însă să se înteleagă că aceasta va fi obligată să se prezinte în fața comisiei, în condițiile în care, în decizie, se precizează că este vorba de „ persoane care reprezintă, în virtutea funcției lor de conducere autorități/ instituții ce nu se află sub control parlamentar, care în considerarea principiului colaborării loiale între instituțiile/ autoritățile statului au obligația să ia parte la lucrările comisiei”.

Pânpă acum Laura Codruța Kovesi a refuzat, de două ori, să se prezinte la comisia de anchetă parlamentară privind alegerile din 2009, motivând că procurorii nu pot fi citați și obligați să se prezinte în calitatea de martori în fața comisiilor parlamentare.

Decizia pronunțată miercuri se referă la o contestație a PNL și USR privind modificarea regulamentelor parlamentare, în privința obligativității prezentării magistraților la audierile comisiilor de anchetă. Prevederile au fost declarate constituționale.

„Curtea a stabilit că ancheta parlamentară nu are caracter jurisdicțional și că dispozițiile legale criticate realizează o evidentă distincție, pe de o parte, între persoanele care trebuie să se prezinte în fața comisiilor de anchetă în considerarea faptului că activitatea instituțiilor/ autorităților din care fac parte sunt sub control parlamentar și care sunt citate în acest sens și, pe de altă parte, persoanele care sunt invitate, și anume persoane care reprezintă, în virtutea funcției lor de conducere autorități/ instituții ce nu se află sub control parlamentar, care în considerarea principiului colaborării loiale între instituțiile/ autoritățile statului au obligația să ia parte la lucrările comisiei. În această din urmă categorie intră, cu titlu exemplificativ, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul-general al României, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, președintele Curții de Conturi, președintele Curții Constituționale”, se arată în decizia CCR.

Judecătorii constituționali susțin că „plenitudinea funcției de control a Parlamentului trebuie exercitată cu respectarea competențelor strict determinate de Constituție”.

„ Întrucât Parlamentul exercită suveranitatea națională [art.2 alin.(1) din Constituție], fiind ales de către cetățeni, și este organul reprezentativ suprem al poporului român [art.61 alin.(1) din Constituție], funcția sa de anchetă se diferențiază de ancheta penală. Activitatea unei comisii de anchetă nu are nicio legătură cu o anchetă judiciară, obiectul acestora fiind diferit. Natura juridică diferită a celor două categorii de anchete nu le face incompatibile, ci ele pot coexista în ideea unei cooperări și colaborări loiale între instituțiile statului. Prin urmare, nu este nici necesară și nici de dorit încetarea anchetei parlamentare în condițiile demarării unei anchete judiciare, astfel încât, din această perspectivă, nu se poate reține încălcarea art.1 alin.(4) din Constituție”, se mai arată în decizia CCR.

Procurorul șef al DNA, Laura CodruțaKovesi, a transmis, luni, o scrisoare Comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, în care anunță că nu se va prezenta la audieri, întrucât nu are cunoștințe despre aspecte care să servească la aflarea adevărului, raportat la obiectul de activitate al Comisiei.

„Având în vedere că nu am cunoștință despre aspecte de natură să servească la aflarea adevărului în cauza care formează obiectul activității Comisiei, nu mă voi prezenta în data de 20 iunie 2017, ora 14.00, la ședința Comisiei de anchetă”, a scrisKovesi.

Laura CodruțaKovesi, procurorul șef al DNA, a respins, anterior, în 8 iunie, prima invitație la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, precizând că procurorii nu pot fi citați și obligați să se prezinte în calitatea de martori în fața comisiilor parlamentare, însă Comisia a revenit cu o nouă solicitare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Nu este un banc! Acești doi soți au găsit lampa lui Aladdin! Care au fost...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un...
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce...
Şoferii drogați sau băuți nu mai pot scăpa de închisoare de la 1 la 5...
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Cine este Andrei, bărbatul de doar 37 de ani care s-a aruncat de pe podul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Cât costă noul Hyundai i20 în România. Bate Dacia la preț?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Intră BANII în conturi de luni, 20 mai. Decizie pentru sute de mii de români
Filmul care face furori pe Netflix. Povestea e inspirată din realitate
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Mit sau adevăr: durerile de cap cauzate de presiune înainte de o furtună sunt reale?
×